Unitatea de primiri Urgente a spitalului judetean de urgenta Slobozia a fost inaugurata, miercuri, in prezenta autoritatilor publice judetene si a ministrului Sanatatii, Alexandru Rafila. Noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Slobozia a fost extinsă de la 374 de metri pătraţi la 1.200 de metri pătraţi şi dotată cu aparatură modernă. Extinsă, renovată şi dotată cu aparatură printr-un proiect derulat din fonduri europene si realizata pe parcursul a 20 de luni, unitatea se ridica la cele mai inalte standarde.
Prin realizarea acestui proiect s-a urmarit creşterea calităţii actului medical, scăderea numărului de pacienţi redirecţionaţi, precum şi scăderea timpului necesar pentru diagnosticare şi tratament. Costurile totale pentru renovarea unităţii se ridică la aproape 12 milioane de lei, fiind asigurate prin Programul Operaţional Regional.
Potrivit oficialilor judeteni, Spitalul din Slobozia derulează, în prezent, pat
ru proiecte de investiţii în valoare totală de 200 de milioane de lei.